E toamnă între noi

1E toamnă între noi, ce martor sfânt!
Să ne-adunăm iubirile flămânde,
Nimic să nu se piardă din cuvânt,
Când te chem, de unde ești, răspunde!

Nicicând n-ai dreptul de a mă uita,
Iubește-mă tăcut și fără frică,
Păstrează-mă în amintirea ta
Precum copacul frunza care pică…

Sărută-mi fruntea arsă de pojar
Și sufletul din care curge miere,
E toamnă între noi și nu-n zadar,
Să ne iubim până la Înviere…

[Nicolae Nicoară-Horia]

Reclame

Lacrima timpului


1Te simt acum in umbra noptii
ce dispare fara stire in mare,
sau te simt in sunetul timpului
ce intoarcere pentru noi n-are
dar il vreau a ramane in suflet
inchis fara de vreo alta alinare.

Te simt in spatiile din mine
ca pe ceva magic si ireal,
acolo nestingherit in ganduri
cu parfumul pielii tale floreal,
penetrandu-mi fiecare minut
ca picatura ce sapa adanc,real.

Te simt in emotia de fiecare zi
si in lacrima ce inima mangaia,
cu surasul cald ce ma harazi
pentru ca visele a-mi acompania
pe sunetul muzicii divine ce era
lacrima timpului, pe fata mea.

[Nicola Popescu]

Eu peste zi, tu peste noapte

1Greșesc adeseori adresa
Te caut sub un cer în care,
Nici teatrul nu-și mai știe piesa
Actorul la final, nu moare.

Ci farmă negrele accente
În miliarde de rubine
Și-apoi, aprinde iarăși cerul
De stele și de dor de tine …

Greșesc adeseori, vechi, timpul
Te caut altei ore, parte
Și stăm sub Palma Sa cu schimbul
Eu peste zi, tu peste noapte

Când pasul meu o urmă calcă
Destin de veche amintire,
Tu sub o umbră grea stai, parcă,
Eu… sub Lumina cea subțire;

Hotar, hotar din mii de stele
Aș încălca de-aș ști cum trece
Spre mine cald-a ta simțire
Spre tine unda mea cea rece

Si de te – ating, să nu te doară-
ahhh, cât mi-e dor sa fim așa!
Azi nu mai știu a câta oară,
Greșesc….Greșesc adresa ta…

Intinși sub salcia purei ape
(Ca undeva…cândva, mai știi?)
În zile când Iubirea noastră
Făcea să-ți spun copilării,

Uneam cu trupuri vii, vechi timpul
Acum… ești altei ore parte
Și stăm sub Palma Sa cu schimbul:
Eu peste zi, tu peste noapte…

[Shanti Nilaya]

Femeia

1Eu văd poezia ca pe o femeie
zămislită din dorinţa şi dragostea
celui ce o compune.
Îi transmite trăiri,
sentimente,
înveşmântând-o în metaforele sufletului.
Uneori este ca o adolescentă rebelă.
Dansează desculţă în miez de noapte
prin iarba cu rouă,
face să vibreze inimi în versu-i liber
şi respiră tinereţe.
Alteori, o doamnă
frumoasă,
misterioasă,
admirată de critici.
Îi aşează cunună de lauri,
punând-o să defileze
prin suflete.
Dar poate fi o oarecare.
Trece prin inimi,
lasă linişti sau nelinişti
durere sau bucurie
şi mult dor.
Bărbatul este cititorul.
O descoperă,
o simte,
o iubeşte.
Dar fiecare o vede în felul său
chiar dacă e aceeaşi femeie
sau poezie!

[Angelina Nădejde]

Petala tristetii

1Am îmbrăcat rochia cu flori închise
Pe o petală de tristeţe,
Alunec din nou mistuită mărunt
Mă pierd încet…pe potecile nopţii.

Strigătul tăcut îmi curge inutil
Vântul viclean îmi suge sufletul
Amintirile au umbrele lungi
Şi mă ating cu durere pe ploapele mele.

Sufocată de viaţă, mă pierd încet
În acest univers,rătăcind mereu
În singurătate mea…mă arunc
Cu durere în braţele neantului.

Şterg din memorie gânduri şi dorinţi
Sunt secretul de tăcere al cuvintelor mele
Pe această cale care nu duce nicăieri
Picioarele mele nu vor să se oprească.

Privirea mea nu mai vede nimic…dar
Acolo, la capătul drumului,la orizont
Apare, slab, o licărire de speranţa
Aş vrea să trăiesc, vreau să iubesc.

[Teodora Popescu]

Da…

1Da, m-am dus pe strazile de care imi scrii tu…
E o jale de toamna pe-acolo…
Pe la spital, la cazarma, e trist, cad frunze…
La tribunal a fost un proces interesant.

Oh, intr-o librarie au zburat cateva frunze uscate…
E toamna, as vrea sa scriu versuri…

La gradina publica, un alcoolic francez
Se uita zambind la un strat de pansele.
La pavilionul muzicii era un corb
L-am intrebat de tine si nu mi-a raspuns nimic.

E toamna… cu totii se grabesc, dar e atat de pustiu…

Da, orasul isi aduce balanta comerciala,
E putin mai trist, fiindca e toamna…
Eu inca nu mi-am gasit nimic…
Iti voi scrie mai pe larg alta data…

[George Bacovia]

Tu ai diamante si perle

1Tu ai diamante si perle
Si tot ce-ai putea sa doresti
Ai cei mai frumosi ochi din lume
Iubita mea, ce mai voiesti?

De drag inchinatu-ti-am tie
Si ochilor tai ingeresti
Cantarile mele divine
Iubita mea, ce mai voiesti?

Cu ochii frumosi ,fara mila
Atata durere-mi starnesti
Ca nu mai sunt om intre oameni
Iubita mea ,ce mai voiesti?

[Heinrich Heine]

Ploi de toamnă

2A venit toamna în sufletele noastre
poate ca ne-a fost trimisă de astre,
cu norii gri ce mereu acoperă cerul
și ploi cu picături să ne spele amarul.

Privesc în grădina cateun trandafir
a rămas singurul agățat pe un fir,
împrejuru-i sunt doar petale uscate
tânjiind dupa zilele verii ce-s departe.

Soarele parcă se ascunde printre nori
să nu ne mai vadă triști,fețe de actori,
e cerul meu gri ce te-a lăsat să pleci
fără un semn, ca bine să poți să judeci.

Ne e camera pustie unde făceam amor
a rămas doar patul ce îmi mai dă fior,
la gândul zileleor noastre rămase un dor
acum zile acoperite doar de acel gri nor.

Ma doare cumplit aducerea asta aminte
și nu știu cum să te mai scot din minte,
suntem amintiri ce in piept mi se strâng
cu zilele ce trec simt cum inima îmi frâng.

De e toamna în sufletele noastre iubite
este doar vina ta cu aducerile aminte,
și ploile lungi de toamna ce tristețe aduc
cum aș mai face în uitare să le traduc?

[Nicola Popescu]

Nu ştiu

1Ceasul ticăie
Şi-n mine ticăie liniştea
Ce mă învăluie
Atunci când tu nu îmi eşti
Cuvânt suav pe buzele-mi tăcute
Şi flori reci de toamnă
Cad…Alunecă,
Alunecă încet ca şi gândurile mele
În sărutul ăla dat,
Furat din soare
Şi aşezat uşor pe buze….
Ştii… încă îl simt
Ca un fior rece ce-mi coboară pe spate
Şi urcă uşor trezind în mine
Suspiciuni absurde
De parcă te-aş iubi…
Te iubesc?
Nu ştiu.
Ştiu doar că mi-e teamă.

[Valentina Bănică]

Sunt lacătul, tu cheia

1Sub mângâierea ta, am devenit femeia…
Ce știe să iubească, c-o patimă nebună
Sub razele de lună, sunt lacătul, tu cheia…
Și-n zorii dimineții, suntem tot împreună.

Din fata cea timidă, am devenit femeia…
Ce mușcă din păcat, cu zâmbetul pe buze.
Mă strângi la pieptul tău și reaprinzi scânteia…
Iubindu-ne frenetic, pe-un pat moale, din frunze.

Îmi spui că niciodată, iubirea, nu ne moare…
Aș vrea iubitul meu, să fie precum spui.
Când nu te văd o zi, eu mor de nerăbdare…
Și ard de al tău dor, cum nici nu îți închipui.

Învață-mă să mor, din dragoste nebună…
Cu tine aș dansa, iubitul meu, și-n Iad.
Că viața fără tine, nu e decât minciună…
Deasupra mea adie, mirosul de Jihad.

Tu ești bărbatul care, la pieptul lui m-a strâns…
Când nu căutam decât, să știu că sunt iubită.
Și tot la pieptul tău, de fericire am plâns…
Iubite…m-am simțit, pe lume împlinită.

[Marinela Florina]