Venere şi Madonă

1

Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii,
O! te văd, te-aud, te cuget, tânără şi dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei.

Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet,
Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie,
A femeiei, ce şi astăzi tot frumoasă o revăd.

Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,
Suflet îmbătat de raze şi d-eterne primăveri,
Te-a văzut şi-a visat raiul cu grădini îmbălsămate,
Te-a văzut plutind regină printre îngerii din cer

Şi-a creat pe pânza goală pe Madona Dumnezeie,
Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin,
Faţa pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.

Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieţi de poezie,
Te-am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc,
Şi-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie,
Când în viaţa pustiită râde-o rază de noroc.

Am văzut faţa ta pală de o bolnavă beţie,
Buza ta învineţită de-al corupţiei muşcat,
Şi-am zvârlit asupră-ţi, crudo, vălul alb de poezie,
Şi paloarei tale raza inocenţei eu i-am dat.

Ţi-am dat palidele raze ce-nconjoară cu magie
Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal,
Din demon făcui o suntă, dintr-un chicot, simfonie,
Din ochirile-ţi murdare, ochiu-aurorei matinal.

Dar azi vălul cade, crudo! dismeţit din visuri sece,
Fruntea mea este trezită de al buzei tale-ngheţ
Şi privesc la tine, demon, şi amoru-mi stins şi rece
Mă învaţă cum asupră-ţi eu să caut cu dispreţ!

Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nşelăciune
De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir,
O fecioar-a cărei suflet era sunt ca rugăciunea,
Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir.

O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema-i de stele, cu surâsul blând, vergin,
Eu făcut-am zeitate dintr-o palidă femeie,
Cu inima stearpă, rece şi cu suflet de venin!

Plângi, copilă? – C-o privire umedă şi rugătoare
Poţi din nou zdrobi şi frânge apostat-inima mea?
La picioare-ţi cad şi-ţi caut în ochi negri-adânci ca marea,
Şi sărut a tale mâine, şi-i întreb de poţi ierta.

Şterge-ţi ochii, nu mai plânge!… A fost crudă-nvinuirea,
A fost crudă şi nedreaptă, fără razem, fără fond.
Suflete! de-ai fi chiar demon, tu eşti suntă prin iubire,
Şi ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond.

[Mihai Eminescu]

Reclame

Unei fete

1O, nu mă mai privi întrebătoare
Cu ochi-ți mari și plini de-atâta milă,
Căci niciodată n-o să poți, copilă,
Pătrunde jalea inimii ce moare.

Tu pari născută-n țara primăverii
Cu cer senin și mare de smarald
În valurile căreia își scald
Tremurătoare umbre palmierii.

Și nu cunoști posomorâte valuri
Bătute veșnic de ocean și vânturi
În preajma căror n-auzi alte cânturi
Decât eternul zbuciumat de valuri.

Întoarce-ți, dar, privirile spre soare
Spre orizonturi pururea senine
Și nu căta să renviezi în mine
Apusul vis ce încă tot mă doare.

[Ion Minulescu]

Adu-ti aminte

1Să-ţi aminteşti când eu voi fi departe,
În ţara fără drumuri înapoi,
De ziua când, de mână amândoi,
Întârziam clipita ce desparte.

Să-ţi aminteşti de-un nume scris pe-o carte…

Să-ţi aminteşti atunci când niciodată
Nu vom mai ţese gând de viitor,
De serile când împleteam cu dor
Cununi de visuri pentru viaţa toată.

Iar dac-o fi să uiţi că mai exist,
Nu-nvinui destinul, nu fi trist;
Căci vei zâmbi cândva de ce-ai simţit,
Mai bine mă cufundă-n întuneric
Decât să-ţi aminteşti că m-ai iubit!

[Christina Rossetti]

Iubiri

1Pelerin prin ale sufletului căi,
Mă-ntreb și astăzi pe unde s-a ascuns,
În ce cotlon al unei vechi odăi
Din casa inimii-a pătruns?

Îmi caut iar iubirea mea plecată
Să își găsească a ei nemărginire,
Da-n piept la tine, inima curată
I-a dat eternă găzduire.

Atunci mă-ntorc și-ți iau a ta iubire
În inimă s-o țin o viață-ntreagă
Și îi promit perenă fericire
În dragostea care ne leagă.

[Căprar Florin]

Vorbesc de tine

1Vorbesc de tine
Cu cerul şi cu marea,
Cu lacrima ce vine,
Cu gândul, cu uitarea.

Mi te-aduce vântul
Şi valuri mi te-aduc,
Uneori cuvântul…
Toate spre tin’ mă duc.

Vorbesc, iubito
Şi singur, câteodată,
Inima mi-ai slăbit-o,
I-ai luat puterea toată.

M-aş duce spre pustiu,
În urmă să las totul,
De tin’ să nu mai ştiu,
Să îngrop tot trecutul.

Să fiu mai aproape
De cer, de Dumnezeu,
Tot dorul meu să crape,
Să crăp poate şi eu.

Aşa să pot scăpa
De răutăţi, de patimi,
Doamne de aş crăpa
S-ar şterge a mele lacrimi.

[Răzvan Isac]

Hai, sa ne-mpletim in cuvintele trupului

12239648_1190614927621689_977780891678564605_nHai, sa ne-mpletim in cuvintele trupului
Pana devenim o singura respiratie,
Sa ne-nvelim unul cu celalalt
Pana ardem in linistea cerului,
Sa ne contopim in marea desfatarilor,
Pana glasul inimilor devine un singur strigat de lumina.
Intr-o lume nestatornica , fara puls
Sa fim traire,puls si gandire.
Patrunde iubirea si lasa-te patruns de ea,
Ca-ntr-un adanc al fiintei,
Univers intim colorat de senzatii,
Insufleteste verbul si lasa-te insifletit
Pana ‘a fi” devine miscare-n etern.
Hai, sa ne-mpletim energiile,
Un singur far calauzind lumina sufletelor.
Imbratiseaza-ma…
Si universul se va desface-n fiecare particula a trupurilor,
Hraneste-ma cu hrana gurii tale,
Adapa-mi setea cu setea dorintei tale.
Pe talpa trairii forma gandului,
In palme samanta adevarului..
Hai, sa scriem cu buricele dragostei
Povestea unui “noi” fara sfarsit…

[Ema Sisu]

Nedespărțiți

1Tu ești un zid, eu, piatră de-ncercare
În care oricât ai lovi nu o strivești,
Tu te înalți vrând să te pierzi în zare,
Dar te întorci la Noi să mă iubești!

Tu ești izvor, eu susur ce te-alintă
Când vuietul furtunilor te-ating,
Tu te strecori prin iarba verde frântă,
Eu te-nsoțesc pe adieri de vânt!

Tu ești apusul furat de înserare,
Eu, însăși înserarea ce-o dorești,
Ne leagă un ocean iubit de-o mare
Și nopțile cu străluciri cerești!

Tu ești un dor cutreierând văzduhul
Tot cautându-mă prin florile de câmp,
Eu, visul tău care sfidează timpul,
De-a mă găsi și-a mă iubi, curând!

Tu ești vârtej ce umblă-n disperare
De mână să mă iei și să fugim,
Eu sunt dorința și clipa de răbdare,
De mână, amândoi să-mbătrânim!

[Lili Șipoteanu]

Privirea ta

1Sufletul meu s-a împărțit în două
Când ai plecat, târziu, pe drum de seară,
O parte-ai luat-o pe calea ta cea nouă,
O alta mai continuă să doară.

Dar mi-ai lăsat atunci când ai plecat
Eterne amintiri, cât pentr-o viață,
Când cerul meu era înseninat
De ochii tăi, în fiecare dimineață.

Mai simt aievea blândețea lor și-acum
Desprinsă parcă din frumoasele povești,
Cum te vedeam la început de drum
Când eu credeam c-o zână tu îmi ești.

Dar magică era a ta privire,
Intreaga ta făptură o splendoare
Si nu-mi doream decât într-o clipire
Să-ți simt etern-a pleoapelor savoare.

Le sărutam pe amândouă cu căința
Sărutului depus pe o icoană,
Dar din păcate mi-a lipsit voința
Si am simțit a dragostei prigoană.

Căci n-am știut iubi la vremea aceea
Si n-am știut-o poate niciodată,
Ferice-n lume, Doamne, de acela
Ce-a cunoscut iubirea-adevărată.

[Căprar Florin]

De-atatea ori am imbracat camasa noptii

12227691_1187931987889983_917415618209413605_nDe-atatea ori am imbracat camasa noptii
Si m-am incheiat cu nasturii singuratatii,
Trup incorsetat de-ndoieli si temeri,
De gemete asurzitoare,
Zvacnind in focul patimii,
Cautand in neant raspunsuri si chemari..
Si i-am dat neantului numele tau,
Pana cand a luat forma trupului meu.
Te-am strans in mine ca-ntr-un intreg al firii,
Ca-ntr-o menghina a asteptarilor..
Din vazduhul plin de dor a cazut o pana,
O frantura de aripa prinsa pe portativul gandului,
Ea-mi coloreaza speranta si visul,
Contureaza zborul catre noi..
Mesajul viului , scrisoarea cu timbrul iubirii..
Postasul launtric mi-a adus vestea cea buna,
Din tumult s-a facut lumina
Din ceata, raze de credinta…
O! flacara ce-mi mistui cugetul,
Tesand in juru-mi scantei de dragoste…
Ma dezbrac de noapte si-mi pun camasa trairii…
Diafana ca atingerea eternitatii…
Te-astept cu trupul dezgolit de umbra desertaciunii,
Te-astept sa ma-mbraci cu certitudinea trupului tau..
Sa-ti simt caldura imbratisarii,
Aroma sarutului daltuit in stanca cuvintelor…
Sa ma acoperi cu aripa dorintei tale
Si sa-mi creasca aripi pana-n cerul fiintei tale..
Sa zburam deasupra norilor,
Deasupra gandurilor pustii..
Sa ne-asezam pe soclul dragostei
Sa construim un sfinx cu privirea-n noi…

[Ema Sisu]

E toamnă între noi

1E toamnă între noi, ce martor sfânt!
Să ne-adunăm iubirile flămânde,
Nimic să nu se piardă din cuvânt,
Când te chem, de unde ești, răspunde!

Nicicând n-ai dreptul de a mă uita,
Iubește-mă tăcut și fără frică,
Păstrează-mă în amintirea ta
Precum copacul frunza care pică…

Sărută-mi fruntea arsă de pojar
Și sufletul din care curge miere,
E toamnă între noi și nu-n zadar,
Să ne iubim până la Înviere…

[Nicolae Nicoară-Horia]